X





X




X




Feedback

5 pași pentru a economisi timpul tău și al pacienților

05 Apr 5 pași pentru a economisi timpul tău și al pacienților

Trebuie să găsești un echilibru între actul medical și activitățile administrative din clinica ta. Poate că uneori pare o misiune dificilă și tinzi să-ți pierzi încrederea în abilitățile tale. Cu alte ocazii, pur și simplu ești copleșit după o zi agitată la muncă în care te-ai chinuit să te ocupi de toate lucrurile și de toți pacienții.

Dacă vrei să te împaci cu succes între actul medical și responsabilitățile administrative, atunci e cazul să-ți eficientizezi timpul, plecând de la lucrurile cele mai simple.

  1. Stabilește-ți zilnic agenda

Programează-ți fiecare întâlnire cu furnizorii, cu pacienții, cu echipa din clinică. De asemenea, încearcă să te concentrezi, în primul rând, pe problemele care necesită rezolvare urgentă. Nu există un plan universal care funcționează pentru toată lumea, așa că trebuie să te adaptezi la fiecare sarcină întâlnită zilnic.

  1. Implică-ți echipa în luarea deciziilor

Ai nevoie de ajutor dacă vrei să faci față tuturor provocărilor. În cazul în care ai reușit să construiești o echipă performantă, atunci arată-le că ai încredere în ei și lucrați împreună. Un Dental Office Manager poate fi mâna de ajutor de care ai nevoie, astfel încât să nu-ți neglijezi pacienții sau tratamentele medicali să aibă o calitate îndoielnică.

  1. Gândește-te la obiective. Scrie-le pe foaie

Planifică întreaga activitate a clinicii tale și gândește-te la obiective realiste, care te vor ajuta să te dezvolți. Notează-le pe foaie ca să le urmărești evoluția și desemnează câte o persoană responsabilă pentru fiecare sarcină. Planificarea reprezintă primul pas din planul de business.

  1. Fixează-ți prioritățile

Este important să stabilești termene limită pentru fiecare proiect și să le acorzi prioritate celor cu impactul cel mai mare asupra clinicii tale. Totodată, astfel vei reuși să analizezi cum lucrează echipa ta și pe viitor să vii cu modificări la agenda zilnică.

  1. Verifică mail-urile

E-mailul te ajută să păstrezi relația cu pacienții, furnizorii sau chiar cu propria echipă. Verifică de mai multe ori pe zi e-mail-ul și acordă-le atenție celor mai importante. Un bun sfat poate fi chiar acela de a printa mail-urile importante deoarece nu întotdeauna ai timp să le răspunzi. Încearcă să fii bine informat și revii cu un răspuns imediat ce timpul îți va permite acest lucru.