În ultimii ani mii de medici stomatologi au părăsit România în detrimentul altor tări, pentru a profesa medicina dentară în condiții dorite de ei și promise de alții; aspect îngrijorător pentru sistemul sănătății. Însă gravitatea situației constă în faptul că pentru mare parte din cei care pleacă integrarea pe piața muncii și traiul pentru care fac multe compromisuri nu sunt ceea ce ei și-au dorit.
Obiectivul principal al campaniei Rămâi Medic în România îl constituie retenția medicilor în țară, însă pentru cei care planurile de viitor sunt stabilite pentru alt teritoriu dorim să evidențiem o realitate la care nu au acces și să încurajăm informarea în cele mai mici detalii pentru o schimbare de care depinde foarte mult viitorul lor profesional și personal.
Studiul pe care l-am lansat pe termen lung și anume chestionarele destinate medicilor deja plecați, dar și studenților și medicilor ce și-au propus să facă această schimbare, include testimoniale și interviuri cu medici trecuți prin sisteme medicale și condiții de muncă atât din România, cât și din alte țări și scot în lumină o realitate cenzurată.
În continuare vom discuta cu Dr. Eliott Sote, parte din echipa medicilor din Dent Estet, de origine francez, care s-a implicat în campania Rămâi Medic în România pentru a ne vorbi despre sistemul medical dentar din Franța. Provenind dintr-o familie cu o mama farmacista si tata functionar, a urmat Facultatea de Stomatologie UMF Cluj-Napoca, ca apoi să profeseze timp de un an ca medic stomatolog în Franța, Regiunea Occitanie, Orașul Cahors. Acum a ales să fie medic în România pentru că îi plac românii, cultura noastra și provocările.
- De ce ai ales România pentru studii?
- Inițial nu era stabilit să plec spre România, după bacalaureat am intrat la facultatea de medicină și farmacie în Franța, și la finalul anului 1 este un concurs foarte selectiv. Numărul locurilor la facultatea de medicină în Franța este mereu limitat și stagnează; ele nu sunt suplimentate, în timp ce numărul locuitorilor și implicit al candidaților a crescut. Pentru cei care încearcă intrarea la medicina imediat după bacalaureat este aproape imposibil să reușească din prima. În fine, studiile de medicină în Franța sunt o poveste lungă. La finalul acestui an, din păcate sau mai de grabă acum din fericire n-am prins un loc. Și după acest eșec, am aflat de la profesorul de filosofie al surorii mele că a auzit că studenții francezi extrem de motivați să facă medicina pot merge la Cluj-Napoca, și facultatea le oferă studiile în limba franceză. Când am auzit asta m-am interesat și am prins ocazia să plec la aventură. Scrisoarea de accept din vara lui 2009 de la UMF Cluj-Napoca a fost una dintre cele mai bune bucurii din viata mea, de până acum. Și atunci a început povestea mea cu România si românii.
- Ai profesat stomatologia în România?
- Doar ca student în timpul facultății. Facultatea ne cerea un barem de manopere pentru fiecare materie, scopul meu a fost întotdeauna să depășesc baremul ăsta ca să ajung cât mai repede la nivelul pe care îl doream. În Romania, e greu să-ți faci o bază de pacienți, și atunci, la început pe baza cunostintelor, după, cu cărți de vizită și mai departe cu recomandări am ajuns la o bază bună de pacienți care mi-a permis să fac de toate în timpul facultății și să termin stomatologia pregătit pentru a începe într-un cabinet. De asemenea în timpul verii, facultatea ne oferă posibilitatea să mai lucrăm pentru practica de vară, deci ramâneam cu pacienții mei. În anul 5 si 6 mergeam la două cabinete din Cluj să fiu asistent și în același timp să mă inspir din protocolul lor. Am dat foarte mult timp, energie și seriozitate pentru pacienții mei pentru a reuși planul lor de tratament și au apreciat foarte mult asta și încă astăzi niște foști pacienți mi-au rămas prieteni.
- Cum a fost integrarea ta pe piața muncii în Franța?
- A fost ușoară, locuri de muncă se caută peste tot în Franța, dar contează foarte mult unde lucrezi și cu ce echipă. Inițial, ca și prima experiență, am făcut o saptămână de „remplacement” adică am înlocuit o dentistă care mergea în vacanță și eu mă ocupam de pacienții ei selectați și de urgențe. Și după aia am ales să colaborez cu dentistul cu care făceam stagiile mele de vară, deci totul era pregătit pentru mine, știam unde mergeam și cu cine voi lucra. Dar chiar dacă totul era pregătit, nu înseamnă că adaptarea a fost ușoară. Am lucrat ca medic colaborator și primeam pacienți de la medicul care avea cabinetul. Fiind dificil să îți creezi o bază de pacienți, mai ales la început, el pastra baza lui de pacienti fideli si îmi direcționa către mine pe cei noi sau pe cei pe care nu ii mai dorea. Si încet încet mi-am creat pacientura. Aici țin să punctez că e foarte important unde începi și cu ce echipă, eu am optat pentru un dentist de 64 ani pentru experiența lui și posibilitatea de a prelua cabinetul după. Dar dacă era de refăcut n-aș reporni la fel, aș reporni cu o echipă tânără și cu un cabinet foarte bine dotat.
- Care a fost titulatura ta în Franța? Ce specialitate?
- În Franța medicii nu se specializează pe o ramură anume în timpul studiilor. Se consideră că termini stomatologia și ești medic stomatolog, si capabil să efectuezi orice manoperă. Ca și omnipractician o mare parte din cifra ta de afaceri vine din cazuriile tale de protetică. Alți medici preferă să se orienteze spre implantologie cu parodontologie pentru că ești mai liber să fixezi prețurile tale. Endodonția nu e o specialitate recunoscută la noi, dar începe să apară endodonți exclusivi care primesc toate cazurile complicate și pun pretul lor. Dar practic la început în orice ramura a stomatologiei trebuie să-ți faci o bază solidă de pacienți și să ai un anumit renume local. Din acest motiv, la început e greu daca începi singur pentru că pacienților le e teamă de necunoscut, mai ales când e vorba de stomatologie. Este nevoie de mult timp și multă răbdare să ajungi cunoscut în rândul pacienților pentru anumite tratamente și să beneficiezi de încrederea și recomandările lor, independent de studii.
- Cum a fost colaborarea din punct de vedere financiar?
La noi, sunt mai multe contracte posibile, dar aproximativ toți cei care încep aleg colaborare la procent, procentul meu era 60% către mine și 40 % către cabinet, din prețul manoperei. Și aveam la dispoziție materialele și aparatura necesară. Însă după calculul acesta eu trebuia să plătesc tehnicianul, în cazul lucrărilor protetice. Deci dacă făceam o lună bună ca și cifră de afaceri înseamnă că am făcut multă protetică și înseamnă că la final de lună voi avea mult de plătit la tehnician, deci ajung mai mult la un 50/50 ca și colaborator. În rest, toate tratamentele de bază (consultație, detartraje, obturații, endodonție..) sunt impuse de stat și de sistemul nostru de asigurare sociala și n-ai voie să modifici cu un cent (există un fișier pdf cu lista de prețuri de stat), singura ta posibilitate să pui prețurile tale era pe partea de protetică, pentru care erai liber să fixezi prețul tău. Imi reamintesc de o pacientă foarte draguță de 70 de ani pe care o apreciam foarte mult și nu putea deschide foarte mult gura și timp de o oră m-am străduit să îi fac o obturație ocluzală mare datorită unei cavități carioase profunde pe 27, și la final introduc manopera în calculator și îmi iese„obturație ocluzală pe o suprafață = 16,87€” pacienta nici ea nu ințelegea un preț așa mic după atâta lucru. Prin acest exemplu vreau să spun că deseori am simțit că lucrez pentru nimic. Și de multe ori resursele investite în actul medical erau mai mari decât partea financiară cu care rămâneam. Însă am avut sprijinul familiei și asta m-a oprit din a-mi face griji. Însă nu știu cum se descurcă cei care pornesc independenți sau fără experiența modului de lucru din Franța.
- O altă chestie care mi se pare importantă de menționat este ritmul de lucru, trebuie să ai un rulaj mare de pacienți pe zi și pe saptămână ca sa fii rentabil. Și de exemplu dacă întro-zi ai făcut 15 obturații, ai impresia că ai lucrat mult, dar ca și cifra de afaceri mai bine făceai o singură coroană pentru că la final termini cu mai mult decât dublu. În concluzie, la început e greu, trebuie să-ți faci o bază de pacienți serioși care vin și plătesc și care au nevoie de lucrări protetice. De aia unii medici au tentația să cumpere un cabinet cu mii de pacienti, dar de fapt nu contează numărul de pacienți ci cât la suta dintre ei au nevoie sau vor avea nevoie de lucrări protetice.
- Si trebuie să vorbim despre toate chestiile care sunt de plătit în afară de procent și plata pentru tehnician, în fiecare lună primești chestii de plătit, plata la colegiul dentiștilor 422€/an, asigurare de malpraxis, asigurările complementare, pensie, URSSAF, contabil, organismul care verifică contabilii, taxa de la bancă pentru cont profesional și aparat pentru carduri bancare, si la final de ani vin impozitele. Eu am avut noroc pentru că pentru pensie și urssaf primii doi ani plătești cotizații minime, dar la final de doi ani se recalculează. Deci la noi se spune că primii doi ani în fiecare lună trebuie să păstrezi jumătate din salariul lunar tău de o parte pentru a pregăti impozitele și recalculările.
- Câte asistente lucrau în cabinetul în care ai profesat?
- Una și nu cu mine. Nu am avut niciodată asistentă, am lucrat mereu fără. Este un cost în plus pentru cabinete pe care nu și-l asumă. 1500 – 1700 Euro plată lunară către un asistent reprezintă cam 3000 Euro cu tot cu taxe și trebuie să fii un medic activ de prea mulți ani și cu o bază de pacienți foarte mare ca să-ți permiți asta. Medicul în cabinetul căruia am lucrat avea asistenta lui. Iar eu beneficiam de ajutorul ei doar în cazul amprentelor pentru protetică, pentru că erau manopere din care primea și cabinetul un procent important. Fiind un interes comun, îmi punea la dispoziție suportul asistentei. Însă acestea erau singurele momente în care am lucrat cu asistentă.
- E foarte greu să lucrezi singur; îți mărește timpii de lucru, nu îți poți programa foarte mulți pacienți într-o zi, am si colegi francezi care au terminat cu mine si înca nu isi permit o asistenta si fac în plus sterilizarea. Iar asta este o altă activitate care îți rupe din timpul dedicat activității de medic.
- Fără o asistentă în cabinet, cine gestionează programările?
- La mine asistenta răspundea la telefon și făcea programările telefonice, dar pentru colegii mei care lucrează singuri au o platformă online unde medicii se înregistrează și pe care pacienții, în funcție de afecțiuni, de disponibilate și alte filtre primesc o listă de cabinete/ medici la care pot merge. Și medicii la rândul lor îți pot personaliza agenda în funcție de programul pe care și-l doresc într-o săptămână, de disponibilitatea pe care o au într-o zi, etc.
- Cât de dotat era cabinetul în ceea ce privește aparatura necesară tratamentelor?
- În mare parte am avut acces la aparatura solicitată de tratamentele efectuate. Însă am considerat asta un strict necesar; nu pot spune că era supradotat cabinetul sau că o anumită aparatură se regăsea în mai multe exemplare. Ne descurcam cu ce aveam, fiind doi medici. Dacă e să compar chiar și cu cabinete văzute în România, aici am întâlnit mai multă aparatură și destul de avansată.
- Cât de importantă este în Franța recomandarea pacienților?
- Este cam singurul mod de a atrage în mod sigur pacienți, recomandarea. Însă este greu să ajungi în acest punct. În Franța, din cauza asigurărilor medicale nu poți stabili tu prețurile, ca medic ce își deschide cabinet. Acestea sunt impuse de sistemul lor și trebuie respectate. Nu sunt permise prețurile mai mari sau discount-urile, lucru care îngreunează individualizarea serviciilor cabinetului tău de celelalte. Nu poți influența foarte mult decizia pacientilor de a te alege.
- Unele cabinete și-au făcut o pagină de internet pe care prezintă cabinetul și echipa și sfaturiile cu recomandaări pentru pacienți. Așa încearcă puțin să se diferențieze și să aiba un alt mod de atragere când pacientul caută un dentist într-un oraș pe internet.
- Stomatologia în Franța în ultimii anii e destul de instabilă, se modifică foarte multe lucruri și chiar dacă avem încă un sistem de sănătate eficient pentru pacienții, sunt curios să văd cum va evolua piața în anii următori.
- Intenționezi să rămâi în România?
- Pentru moment da. Nu știu dacă pentru totdeauna sau pentru câți ani. Însă îmi plac oamenii și mi-a plăcut mereu să călătoresc, să văd lucruri noi. Si am început o colaborare cu un lanț de clinici dentare, Dent Estet.
- Sunt mulți medici sau studenți abia ieșiți de pe băncile facultății care părăsesc România pentru alte țări, printre care și Franța. Cunoști astfel de persoane?
- Da, am prieteni români care s-au mutat în Franța, Irlanda, Germania, Elvetia.. și profesează. In general cei care s-au descurcat si integrat bine in Franta erau cei care aveau o cunostinta in domeniu sa le învete sistemul.
- Mi-ai povestit cum a fost integrarea ta pe piața muncii în Franța. Ce îmi poți spune despre românii pe care îi cunoști?
- Mare parte din experiența mea ca medic în Franța se aplică la general, neavând importanță naționalitatea. O mică parte din prietenii români care s-au mutat acolo au reușit să ajungă la nivelul pe care și l-au dorit, dar s-au aflat în anumite conjuncturi favorabile. Pentru restul însă e valabilă dificultatea întâlnită și de mine. Medici români care își mută viața în Franța pentru colaborare la un cabinet ajung să constate că nu e atât de ușor să ai pacienții pe care îi vrei, să efectuezi manopere complexe în condițiile dorite și să ai rezultatele financiare care să te mulțumească. Și din ce îți rămâne în fiecare lună, va trebui să calculezi și taxele corespunzătoare profesiei si dupa vin taxele personale.
- Pe mine mă surprind medicii care își achiziționează un cabinet în Franța și se mută aici, fără a avea o experiență anterioară cu practica de aici. Știu că le sunt promiși un număr mare de pacienți și implicit rezultate financiare fascinante. Dar nu e chiar așa. După cum am răspuns și la alte întrebări, asigurările medicale îți limitează și îngreunează progresul financiar. Nu îți poate garanta și oferi nimeni o baza de pacienți, nu îți sunt permise diferențele de preț și nu te poți promova. Rezultatele vin foare greu, vin în timp. Cred că cel mai bine ar fi să lucreze mai întâi la un cabinet, să aibă contact cu piața serviciilor dentare în Franța și abia apoi să decidă în ce condiții să își deschidă un cabinet propriu.
- Am prieteni români care s-ar întoarce în țara lor, însă compromisurile financiare și deciziile luate până acum nu le permit.
- Din ce știi, cum ajung românii medici în Franța? Prin ce surse?
- Pentru mine sunt două surse: românul care știe franceză și a auzit că în Franța se câștigă mult mai bine și pleacă singur, și cei care pleacă atrași de promisiuni făcute de agenții de recrutare. Foarte mulți români sunt cuceriți de cifre și realizări garantate de firmele de recrutări. În anumite zone în Franța a devenit o rețea, pentru că în localitățile în care este nevoie de personal medical, primăria apelează la firme de recrutări și se investesc sume mari. Pentru că ei au un protocol de lucru în următorul fel: în urma anunțului către firma de recrutări, primăria plătește suma x pentru a afla dacă este vreun candidat, apoi o altă sumă x pentru a afla dacă candidatul acceptă condițiile profesionale oferite, apoi o altă sumă x pentru a primi numele candidatului și tot așa. Toți pașii necesari implementați costă și la final se ajunge la o sumă chiar și de 20.000 euro fara garantie ca la final vei avea un medic (asa s-a întâmplat la satul în care m-am nascut). Acesta este principalul motiv pentru care, cel puțin în Franța, firmele de recrutări și-au extins atât de mult activitatea. Este un adevarat business în anumite regiuni și funcționează pe baza poveștilor create și vândute frumos de aceste firme, pentru a convinge medicul să accepte jobul și ulterior să încaseze totalul de la primărie.
- Ce transmiți oamenilor care doresc să profeseze în altă țară?
- Indiferent că este vorba despre România – Franța sau oricare alte țări, recomand insistent informarea și eventual experimentarea proprie în urma informării. Când pleci într-o țară în primul rând trebuie să știi foarte bine limba, pacienții sunt extrem de atenți la asta și nu vin la tine dacă nu te înțeleg perfect, după aia trebuie să alegi bine orașul pe care ți-l dorești și să vezi cât de mare e concurența (de multe ori mai bine un oraș mai mic sau la sat decât într-un oraș foarte mare). Sunt aspecte importante ce trebuie luate în calcul, pentru că ele reprezintă confortul și stilul de viață al persoanei în cauză si aici ma refer de la chirii pâna la impozite pentru fiecare oras, totul se cantareste inainte de o plecare pentru a evita orice surprize neplacute.