💰Despre obligația de plată a ratelor aferente creditelor

💰Despre obligația de plată a ratelor aferente creditelor

Potrivit OUG 37/2020 obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (30 martie 2020), se suspendă la cererea debitorului cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020.

Cine poate beneficia de această facilitate?

De prevederile prezentei ordonanțe de urgență beneficiază debitorii care au încheiat un contract pentru obținerea unui credit care nu a ajuns la maturitate și pentru care creditorul nu a declarat scadența anticipată, anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Facilitatea poate fi acordată doar pentru creditele care nu înregistrează restanțe la data instituirii stării de urgență pe teritoriul României sau debitorii au efectuat plata acestor restante până la data solicitării suspendării obligației de plată (cel mai târziu până la 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență).

Facilitatea se acordă exclusiv debitorilor ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia COVID-19, conform normelor de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.

Pentru ca debitorii persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale ce funcționează potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, profesiile liberale și cele care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei și persoanele juridice din contractele de credit, respectiv leasing, cu excepția instituțiilor de credit definite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sa poata beneficia de facilitatea prevazuta de OUG 37/2020 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
  1. a) întrerup activitatea total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate, și dețin certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri sau dețin certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin care se constată, în baza declarațiilor pe propria răspundere a debitorilor, diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020 sau întreruperea parțială sau totală a activității ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență decretate;
  2. b) nu se află în insolvență la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informațiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Care este procedura?

Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest sens, în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, cel mai târziu până la 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
În cazul în care debitorul nu poate transmite cererea prin unul dintre mijloacele enumerate la alin. (1),
acesta o poate formula pe cale orală, prin telefon, la un număr de telefon dedicat care va fi anunțat de către fiecare creditor pe pagina sa de internet, situație în care creditorul are obligația înregistrării convorbirii.
Modificarea contractelor de credit potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se produce prin
efectul legii, fără încheierea de acte adiționale. În termen de 30 de zile de la primirea solicitării, creditorul notifică debitorului clauzele contractuale modificate pentru implementarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Care este perioada maxima pentru care se poate solicita facilitatea?

Debitorul poate opta prin solicitarea transmisă creditorului să suspende obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, pentru o perioadă cuprinsă între o lună și nouă luni, care să nu depășească data de 31 decembrie 2020.
Creditorul analizează solicitarea și o aprobă în condițiile prevăzute în normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
Perioada maximă de creditare prevăzută în reglementările creditorilor poate fi depășită cu o perioadă egală cu durata suspendării obligației de plată.
Prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data comunicării solicitării de suspendare adresate creditorilor pentru solicitările aprobate de creditori

Ce se întâmplă cu dobândă?

Dobânda datorată de debitori corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată se capitalizează la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare. Capitalul astfel majorat se plătește eșalonat pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare.
Prin excepție, pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit. La această creanță dobânda este 0% și plata de către debitor a acestei creanțe se va face eșalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare.
Prin urmare, pentru creditele ipotecare nu se va mai plăti dobândă la dobândă de către persoanele fizice. Rămâne această obligație pentru restul tipurilor de împrumut, inclusiv pentru cele de consum.

Atenție!

Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, garantează în procent de 100% plata dobânzii aferentă contractelor de credit ipotecar contractate de debitorii persoane fizice.

Debitorii care nu plătesc creanțele garantate de stat vor fi executați de către ANAF în caz de neplată, situație în care se vor calcula inclusiv accesorii fiscale – dobânzi.

Așadar, se schimbă regimul juridic al creanțelor, din creanțe bancare în creanțe bugetare, cu toate consecințele care decurg de aici: sunt recuperate potrivit Codului de procedura fiscală, iar creditorii sunt autoritățile fiscale.

Material realizat de Casa de Avocatură Bordianu & Asociații.

2020-04-07T12:21:44+03:00 aprilie 2nd, 2020|blog, stiri|

Aboneaza-te la newsletter