#bigdayforADOM Oficial și în premieră

#bigdayforADOM Oficial și în premieră

Premieră pe piața medicală din România: ADOM lansează Programul de Management al Resurselor Umane pentru clinicile dentare din România

 

·   Asociația Dental Office Managers (ADOM) organizează în septembrie, două zile de traininguri și workshopuri destinate managerilor de clinici dentare
·   Programul este un instrument util pentru creșterea retenției angajaților și stabilității echipei pe termen lung
·   9 din 10 clinici stomatologice reclamă dificultatea procesului de recrutare, integrarea personalului, dar și fluctuația sa

București, 6 iunie – Asociația Dental Office Managers din România (ADOM) lansează înscrierile pentru primul program de management al resurselor umane în domeniul serviciilor stomatologice, din România  care se va desfășura în 28 și 29 septembrie, în București. Scopul programului este de a crește calitatea procesului de recrutare, pentru a avea rezultate cât mai bune, pentru a angaja specialiști foarte bine pregătiți și pentru a forma o echipă stabilă și performantă pe termen lung, condiție necesară pentru funcționarea unei afaceri în domeniul medical.

Conceptul programului pornește de la o serie de indicatori, cum ar fi problemele procesului de recrutare, stabilitatea și fluctuația angajaților în domeniul serviciilor stomatologice. Conform unui studiu realizat de ADOM, 9 din 10 clinici dentare reclamă dificultatea procesului de recrutare, integrarea personalului, dar și fluctuația sa. Principalele probleme identificate sunt: corelarea așteptărilor personalului intervievat cu beneficiile oferite de clinicile stomatologice, neonorarea interviurilor programate și fluctuația personalului de suport, mai exact cea a asistenților și a personalului din recepție.

“Problema majoră în procesul de recrutare este, de fapt, sistemul de integrare, care, adesea, este inexistent sau este realizat incorect, fapt ce duce la eșecul recrutării pe termen mediu, menținerea unui angajat fiind între 9 și 12 luni. Cu alte cuvinte, în acest domeniu se pune foarte mult accentul pe prima parte a procesului de recrutare, iar integrarea lipsește adesea, ducând la creșterea fluctuatiei de personal. În cazul personalului de suport, doar 70% dintre angajați finalizează întregul proces de integrare, iar 30% dintre aceștia întrerup colaborarea în primele 3 luni de la angajare. De aceea, timp de mai bine de un an am lucrat la construirea acestui program, încercând să găsim cele mai eficiente căi de a corecta aceste anomalii care apar în piață. ” a declarat Erika Ionescu Cioată,  Vicepreședinte și Membru Fondator ADOM.

Primul program de acest fel din România, Managementul resurselor umane din clinicile dentare se adresează medicilor și proprietarilor de clinici stomatologice, managerilor de resurse umane care își doresc să lucreze în domeniul medical, specialiștilor în resurse umane implicați în procese de recrutare în domeniul medical și Dental Office Managerilor certificați în cadrul Școlii DOM.

Programul are ca scop aprofundarea cunoștințelor de bază în managementul resurselor umane, livrarea unor informații acumulate în peste 19 ani de experiență și leadership în domeniul serviciilor stomatologice de către specialiști în resurse umane, avocați și specialiști în managementul pacienților și în comunicare. Un element distinctiv al programelor ADOM prezent și în cazul acestui curs este numărul foarte mare de instrumente palpabile și direcții concrete de acțiune pe care participanții le pot implementa în clinicile dentare imediat după finalizarea cursurilor.

 

 

ADOM_final

Pe parcursul celor două zile, participanții la curs vor învăța etapele unui proces integral de recrutare, cum să recruteze corect medici, asistenți medicali și personal auxiliar dintr-o clinică dentară, vor avea acces la materiale și informații certificate care îi vor ajuta să simplifice procesele de recrutare și de integrare. Totodată, în cadrul cursului, participanții vor primi informații ce țin de legislație, profile de post menite să asigure eficientizarea activităților angajaților și sisteme de eficientizare a ședințelor, cât și instrumente de corelare a salariului cu indicatorii de performanță. De asemenea, aceștia vor învăța cum să motiveze angajații, cum să gestioneze conflictele care apar în echipă și vor beneficia de experiența specialiștilor de la DENT ESTET, lider pe piața serviciilor de medicină dentară din România, cu peste 260 de angajați și colaboratori medicali (medici, asistenți, persoane de suport și manageri).

“Recrutarea nu se finalizează în momentul semnării contractului, mai are o etapă extrem de importantă, respectiv partea de integrare și motivare. Conform datelor colectate de noi la DENT ESTET, odată cu introducerea sistemelor complexe de recrutare și integrare, retenția personalului de suport a crescut cu 30% în primii 2 ani de zile de la angajare. Totodată, sistemele de motivare psihologică au crescut eficiența de lucru a personalului cu 20% în ultimul an. Pe lângă motivarea psihologică, este important să punctăm și un sistem integrat de indicatori de performanță, monitorizați atent de către Dental Office Manager (DOM) și proprietarii de clinici, lucruri pe care participanții le vor afla la cursul Managementul resurselor umane din clinicile dentare. Cursurile noastre se disting atât prin numărul mare de instrumente și procese oferite participanților, cât și prin faptul că le schimbăm modul de a gândi și îi învățăm să își personalizeze cu ușurință toate aceste instrumente ”, a declarat Cristian Taban, Director Executiv DENT ESTET și Trainer ADOM.

Mai multe informații despre curs, puteți găsi aici: https://www.dentalmanagers.ro/resurse-umane/

ADOM – Asociația Dental Office Managers este prima asociație din România care reunește și specializează manageri dedicați pentru clinicile dentare, dar și alte categorii de personal prezente în clinicile de medicină dentară. Dental Office Manager este un concept născut în SUA și adus în România pentru a degreva medicii și proprietarii clinicilor dentare de problemele administrative și a le permite să își concentreze atenția asupra actului medical, relației directe cu pacienții și dezvoltării profesionale. Creată cu sprijinul DENT ESTET, Asociația Dental Office Managers are ca scop principal și creara unui mediu atractiv pentru medicii dentiști care își doresc să practice stomatologia în România, la standarde internaționale, în clinici cu sisteme de management eficiente, centrate pe binele medicului și al pacientului deopotrivă. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați websiteul www.dentalmanagers.ro.

2018-08-28T18:15:11+03:00 iunie 7th, 2018|blog|

Aboneaza-te la newsletter